17 decembrie 2011

SFÂNTUL PROOROC DANIEL ŞI CEI TREI TINERI au strălucit prin minuni prea mari, a căror amintire străbat toate veacurile, întărind întru nădejde sufletele credincioşilor. Pe aceştia avându-i chip al puterii de rugăciune, să lepădăm de la noi gândurile de deznădăjduire şi în necazuri să cădem cu credinţă înaintea lui Hristos strigând: Stăpâne, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel Ce pe cei ameninţaţi cu groaza morţii prin puterea credinţei i-ai ridicat mai presus de tulburarea oemenască, cu ale lor rugăciuni întăreşte-ne şi pe noi în ceasul necazurilor întru nădejdea şi credinţa în milostivirea şi iubirea Ta de oameni. SFÂNTUL PROOROC DANIEL, cel ce şi-a sfinţit mintea ca icoană a tainelor dumnezeieşti şi a vestit mai dinainte Piatra care stă la temelia mântuirii noastre, să ne povăţuiască cu lumina rugăciunilor sale spre Cel Care S-a făcut pentru noi Calea a toată desăvârşirea.



TROPAR 1 

Cei trei tineri au săltat în cuptor ca într-o grădină cerească,
Şi Daniel a îmblânzit pornirile leilor, arătând puterea dumnezeiască,
Pentru ale lor rugăciuni scoate-ne Cuvinte, din văpaia păcatelor,
Şi îmblânzeşte Doamne, fiarele cele greu de potolit ale patimilor.

TROPAR 2 

Cei trei tineri mai înainte au închipuit taina Treimii şi focul nu i-a mistuit,
Iar proorocul Daniel de mânia leilor nu s-a înspăimântat, fiind de Duhul umbrit,
Cu mijlocirile celor ce au bineplăcut Ţie, Hristoase, scoate-ne din focul pătimirii,
Şi aşează gândurile noastre neputincioase în corabia cea sfinţită a rugăciunii.

  CONDAC

 Să săltăm cu bucurie, mărind pe cei ce au strălucit cu credinţa,
Pe cei care au scăpat din primejdii, sfărâmând toată neputinţa,
Pe Daniel şi pe cei trei tineri să îi mărim cu cuviinţă,
Căci aceştia au arătat puterea rugăciunii întru neputinţă.

  ICOS 

Pe cei pe care i-ai slăvit prin minuni luminate,
Pe Sfinţii tineri şi pe Daniel, Prealăudate,
Îi aducem Ţie rugători neîncetaţi spre mântuire,
Primeşte mijlocirile lor şi dă patimilor îmblânzire.

  SFÂNTUL PROOROC DANIEL, MUNTE LUMINAT AL ÎNŢELEPCIUNII, ÎN CARE S-A AŞEZAT FĂCLIA PROOROCIEI

Fiind luminat de razele Duhului Sfânt, limpede ai văzut cu ochii minţii tainele înalte,
Şi ai urcat cu înţelegerea peste hotarele cele ce în chip lămurit oamenilor sunt arătate,
Izvor al înţelepciunii ţâşnind din inima ta în care ai săpat cu gândurile doritoare de vederea feţei dumnezeieşti,
Ai adăpat cu roua darurilor pe toţi cei însetaţi de adevăr, descoperindu-le tainele cereşti.

Tâlcuind împăraţilor visurile cele acoperite de taina dumnezeiască,
Ţi-ai agonisit laudă, deşi privirea ta căuta spre slava cerească.
Ca un pom mult roditor ai răsărit în grădina proorocilor Domnului,
Umplându-te de roadele înţelepciunii binecuvântate de gândul Stăpânului.

Cele ascunse de la privirea minţii omeneşti ţie ţi-au fost descoperite,
Şi pe Suzana cea nevinovată ai izbăvit-o de ale bătrânilor răutăţi cumplite.
Pe Hristos mai înainte L-ai văzut, ca pe o Piatră netăiată de mână omenească,
Şi te-ai bucurat de sfărâmarea puterii vrăjmaşului şi de izbăvirea noastră.

Pe Cel neapropiat L-ai văzut înconjurat de vălul cântările îngereşti
Şi te-ai înspăimântat că Acesta va pogorî să vieţuiască cu cei pământeşti.
Veselitu-te-ai văzând că se întăreşte nădejdea mântuirii oamenilor,
Şi te-ai încununat cu făgăduinţele descoperite în ceasul tainelor.

Din copilărie ai fost luat în robie, dar nu te-ai deznădăjduit,
Ci ai alergat în braţele părinteşti ce cu toată iubirea te-au primit.
În locul lipsei vederii celor apropiaţi ţi s-a dat darul vederii celor dumnezeieşti,
Străbătând marginile veacurilor şi încă şi în timp fixând exact plinirea gândurilor cereşti

Cele lumeşti nesocotind, cu mintea călătoreai în cămările cereşti,
Unde te ospătai din tainele milostivirii celei dumnezeieşti.
Din paharul credinţei bând, te întăreai în propovăduirea cea luminată,
Aşa încât, cu bucurie te lipseai de hrana cea pământească.

Prin cămările împărăteşti mergeai, dar de slava omenească nu te biruiai,
Şi deşi erai cinstit ca un mare înţelept, cu părerea de sine nu te înălţai.
În chip lămurit tâlcuirea visurilor ţi se descoperea de Cel Preaînalt,
Fiind pentru toţi izvor al dezlegării tainelor, de Duhul Sfânt luminat.

Frumuseţea chipului tău ce strălucea ca un soare uimea pe cei ce te priveau,
Şi nu înţelegeau prin ce minune mai luminos erai decât cei ce cu multe bucate se hrăneau.
Cu bucurie ai renunţat la îndulcirile lumeşti şi mană cerească ţi s-a dat în chip înţelegător,
Hrănindu-te din vasul tainelor dumnezeieşti încălzit de focul Duhului pururea lucrător.

Lăcomia leilor o ai supus cu puterea dumnezeiească şi sub canonul postirii i-ai pus,
Dându-te pildă şi animalelor prin a ta înfrânare spre a plăcea Celui Neajuns.
Pe idolul cel neînsufleţit l-ai distrus, arătând luminat pe Adevăratul Dumnezeu,
Şi pe înşelători i-ai ruşinat, descoperind împăratului pământesc păcatul cel rău.

Mintea fiindu-ţi luminată de înţelepciunea dumnezeiască cu pricepere ai omorât pe balaurul cel cumplit,
Aducând pe împărat în pragul uimirii şi făcându-l să mărturisească pe Dumnezeul Cel preamărit.
În groapa leilor fiind aruncat, nu ai lepădat credinţa cea adevărată, ci mai mult te-ai întărit,
Şi cu râurile rugăciunilor tale ai înecat lăcomia leilor şi toată mânia lor o ai îmblânzit.

Glasul tău pornit din adâncul pământului grabnic a ajuns la înălţimea auzului dumnezeiesc,
Şi suspinurile tale nevinovate nu au fost uitate, ci băteau la inima Tatălui ceresc.
În adâncul smereniei coborându-te ai preînchipuit smerenia Celui Ce S-a pogorât pe pământ,
Şi în pântecele deschis al pământului stând, ai vestit aşezarea în mormânt a Dulcelui Cuvânt.
De poporul cel neînţelept şi slujitor al idolilor ai fost dat spre omorâre şi aruncat în groapa întunecată,
Aşa cum Mântuitorul Hristos a fost osândit la moarte de neamul plin de pizmă neîmpăcată.
Împăratul, deşi te cinstea, temându-se de furia poporului, te-a aruncat în braţele mâniei omeneşti,
Dar pe leii ce din fire slujesc răutăţii, înţelepciunea dumnezeiască i-a arătat decât oamenii mai prietenoşi.
Astfel, ai închipuit pătimirea Mântuitorului de la cei din mijlocul cărora a binevoit să răsară pe pământ,
Fiind întărit de mila dumnezeiască ca să rabzi toate chinurile, arătându-te un diamant cu chip sfânt.

Nevoinţa postului pe care o deprinsesei ai adâncit-o şi mai mult fiind aruncat în groapă,
Încă şi pe lei i-ai învăţat postirea, astfel lepădând aceştia şi patima mâniei cea deşartă.
Focul rugăciunilor tale a înfricoşat pe lei, ce n-au îndrăznit să se apropie de tine,
Iar tu, deşi închis în groapă, cu gândul alergai şi băteai la uşile cereşti cerând Domnului izbăvire.

Plecatu-S-a Cel Preaînalt şi a ascultat rugăciunea ta din inimă smerită,
Şi tot necazul l-a dezlegat, ruşinând pe cei au îndrăznit spre fapta nelegiuită.
Trimis-a Domnul în chip minunat pe Proorocul Avacum ca să te hrănească,
Şi văzându-l, ai lăudat pe Domnul, care a luat aminte la suferinţa ta trupească.

Din pântecele pământului ai fost ridicat de mâna dumnezeiască şi iarăşi întru slavă înălţat,
Aşa cum Hristos S-a sculat din mormânt şi pe toţi din groapa morţii împreună cu El i-a ridicat.
Mintea îţi era carte în care necontenit gândul scria cuvintele înţelepciunii,
Pe care glasul tău le mărturisea, făcându-te poporului stâlp al întăririi.

În întunericul necredinţei ai strălucit ca un fulger al Duhului Sfânt,
Dărâmând pe idolii cei necuraţi cu puterea Celui Ce strălucea al tău gând.
Poruncii păgâneşti nu te-ai supus, slujind neabătut Adevăratului Împărat,
Care văzând râvna ta pentru credinţă, cu mare cinste te-a încununat
Şi pe împotrivitorii cuvintelor tale în chip vădit i-a ruşinat,
Descoperind toată neputinţa idolilor ce erau cinstiţi de împărat.

Ca un testament ne-ai lăsat nouă mărturisirea despre Antihrist
Şi lacrimile tale le-ai adus ca jertfă pentru neamul în temniţa păcatului închis.
Toată viaţa întru curăţie petrecând, sfârşitul ţi-a fost încununat de mucenicie,
Şi capul tău ce s-a făcut altar al înţelepciunii prin tăiere ţi-a gătit drum spre Împărăţie.

Pe mine, cel legat de lanţurile multor patimi, mă dezleagă cu puterea rugăciunii,
Şi mintea mea neputincioasă povăţuieşte-o spre sălaşul neclintit al înţelepciunii.
Şterge întipăririle gândurilor rele ce se joacă neîncetat pe tabla minţii mele pământeşti,
Ca cel ce pe temeiul curăţiei minţii te-ai învrednicit de vederile cele dumnezeieşti.

În ceata proorocilor străluceşti şi de acolo razele minunilor peste pământ reverşi,
Ca o stea călăuzitoare, rugăciunile tale să mă povăţuiască la cele cereşti.
Urcându-ţi scara minţii în sălaşurile îngereşti, te-ai împărtăşit de roadele înţelepciunii,
Pe aceasta culegându-le cu gândurile, aşează-le şi mie pe masa înţelegătoare a inimii.

La tronul Celui Preaînalt stând şi aducând miruri de rugăciuni pentru pacea lumii,
Pomeneşte-ne şi pe noi, dăruind ca jertfă ale tale rugi spre dobândirea mântuirii.
Cu suflarea cuvintelor tale dărâmă idolii eresurilor ridicaţi pe pământ,
Şi ne înţelepţeşte pe noi cu dreaptă credinţă să slujim în via Cerescului Cuvânt.

Cu lumina rugăciunilor tale picură raze strălucitoare în ochii inimii mele,
Ca să văd limpede tainele ce aduc mântuirea şi izbăvirea de cele rele.
Cu legătura rugăciunii tale întăreşte sufletul meu, ca să respingă săgeţile ispitelor,
Şi te voi lăuda întru nepriceperea mea, cinstind pomenirea ta cu podoabele cuvintelor.

Bucură-te, Comoară a tainelor prooroceşti dăruite de Duhul Sfânt,
Carte înţelegătoare în care mai înainte s-au vestit cele despre Cuvânt,
Oglindă a chipului dumnezeiesc contemplat în adâncime,
Cetate a Duhului Sfânt, aşezată pe pământ spre întărire,
Mare a valurilor înţelegătoare mişcate de suflarea Duhului,
Pahar al sfinţeniei, în care s-a vărsat mila Cuvântului,
Văzătorul celor nevăzute spre adeverirea mântuirii,
Poartă ce ascunde comoara tainelor iubirii,
Râu al înţelepciunii ce îneacă toată cugetarea deşartă,
Vestitorul neîncetat al celor luminate de slava cerească,
Surpătorul idolilor cu toiagul înţelepciunii dumnezeieşti,
Vederea mai înainte a Cuvântului dătător de daruri cereşti,
Slujitor vrednic, mai înainte următor al jertfei lui Hristos,
Cărare a nevoinţei, ce povăţuieşte pe toţi spre gândul luminos,
Pildă a înfrânării ce străluceşte tuturor peste veacuri,
Punte a înţelepciunii pe care merg dumnezeieştile sfaturi,
Vas umplut de ploaia înţelepciunii dumnezeieşti,
Nor al rugăciunii ce călătoreşte pe cărările cereşti,
Făclia cea sfinţită a Cuvântului, ce risipeşte întunericul neştiinţei,
Stâlp al înţelepciunii cereşti întărit de legăturile credinţei,
Povăţuirea poporului la ieşirea din robia idolilor cea cumplită,
Binevestitorul Celui Ce încununează pe robii Săi cu slavă multă.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu